Mitruț

– Cum a fost la ședinta cu părinții, Daniel?

Vocea soției mele Deianira era incredibil de calmă acum. Ultima noastră discuție fusese un pic mai tensionată. Eu aveam un deget belit cu cuțitul din setul ăla de oțel inoxidabil Zepter care tăia și cuie. Acum degetul arătător era bandajat generos și eram nevoit să mă spăl pe dinți cu mâna stângă. Deianira avea un ochi foarte vânăt ce necesita folosirea unor ochelari de soare cu lentile proeminente.

– Totul e bine, îi răspund eu, pe un ton suav. Mitruț are calificative bune, i-am cerut învățătoarei să nu le spună cu glas tare, să nu se simtă ceilalți părinți jenați. Mi-a spus apoi, după ședință, că pe el nu prea îl interesează ce le spune ea în clasă, că nu prea a învățat să citească, că e mereu pe telefon și ascultă podcasturi de dezvoltare personală, de cum să ajungă milionar la 14 ani.

– Și tu ce ai zis? Cum îl putem ajuta? Ce putem face să fie mai bine pentru Mitruț, să nu rămână în urmă? m-a întrebat Deianira profund îngrijorată.

– Păi i-am zis că ii dam 600 de lei în loc de 500 ca până acum, să aibă grijă de Mitruț, să ia premiul întâi si să nu îi scadă stima de sine.

Deianira a rămas cu gura căscată la remarca mea, a vrut să comenteze ceva, dar i-am tăiat repede avântul agitând amenințător în aer degetul bandajat.

– Stai, că nu asta e important. După ședință am rămas cu gagicile alea două, mamele lui Radu și Mircea. M-au întrebat de tine, parcă se jenau că sunt eu la ședință. Tema arzătoare la ordinea zilei era : Ce cadou să îi luăm învățătoarei? Face 45 de ani și cică să îi luăm o atenție.

– Când aud de atenție mie mi se scoală tot părul pe mine, știi că urăsc chestiile astea, îmi zise Deianira cu hotărâre.

Știa însă că nu are scăpare, treaba asta cu luatul de cadouri era ceva din care nu puteam ieși așa ușor.
– Mi-au zis să te anunț că ar fi bine să îi luam un lanț de aur din ăla bengos, de vreo mie-două de lei. Te roagă să te ocupi tu, că ești președinta comitetului de părinți pe clasă. Ele pleacă la expoziția mondială de la Dubai. Nu știu cum s-au învârtit iar… E clar că nu are nicio legătură cu faptul că bărbații lor sunt secretari de stat în Ministerul Muncii.

– Mda, desigur, mormăi Deianira, cu o urmă de invidie în glas. Totul e pe competențe aici. Si apropo de asta, hai să vedem cum rezolvăm problema cu atenția învățătoarei.

– Eu zic să îl chemăm și pe Mitruț, îmi străfulgeră mie o idee creață. O lecție de educație financiară la vârsta lui e tot timpul binevenită.

– Mitruuuuuț, strigă Deianira.

Mult mai repede decât mă așteptam, capul blond cu zulufii crețulii își făcu apariția. Fața palida și ochii roșii îmi spun clar că promisiunea lui de a nu mai pierde nopțile jucând World of Tanks a fost amânată unilateral pe un termen nedefinit.

– Mitruț, fii atent, l-am abordat eu direct. În curând, e ziua învățătoarei tale bune. Da, bună învățătoare mai ai… Noi, părinții ne-am gândit să îi luăm un cadou. Voi sunteți 20 de copii în clasă. Dacă fiecare pune câte 100 de lei pentru cadou, câți bani se strâng în total?

– 2000, mitralie Mitruț fără ezitare.

Mă uit la Deianira, clătinându-mă vădit pe picioare. Ea se uită la mine și mai și.

“Hopaaaa, nu îi dau bani degeaba învățătoarei. Bineee, ea mai prestează și altceva pentru suma asta, de aia i-am mărit-o. Dar în sfârșit, iată, Mitruț a învățat tabla înmulțirii.” gândesc eu rapid, cuprins de un fior firesc de mândrie pentru agerimea fiului meu.

– Auzi, mă, am supralicitat eu, dar dacă ar pune fiecare părinte cate 150 de lei, câți bani s-ar strânge pentru cadou?

– 3000, a răspuns Mitruț fără șovăială.

Eu rămân “bouche bee”, Deianira face niște ochi cât farfurioarele de ceai ale bunicii.
– Uite, noi ne-am gândit să îi cumpărăm un lanț de aur de 1500 de lei, zic eu. Crezi că ar ajunge banii? l-am întrebat iar pe Mitruț.

– Da, ar ajunge, dar eu am alta idee, turuie repede Mitruț. Fiți atenți… Un I-phone 13 costă cam 4500 de lei la E-mag acum. Eu am un coleg, Andrei, îl știți, ăla cu tac-su care aduce chestii second hand din China. Mi-ar aduce un telefon I-phone 13 din ăla cu 3000 de lei, leit cu originalul. Și cu țipla mai mișto și chiar cu mod de folosire în limba română. Le zic eu colegilor mâine să punem câte 250 de lei pentru doamna, că merită. De restul banilor îmi iau eu o bicicletă marfă. Eu zic să luăm telefon, și-a încheiat Mitruț perorația.

Deianira s-a uitat la mine, eu la ea, amândoi la Mitruț.

“Pffff, e clar, îl duce capul pe-ăsta, se descurcă beton. De luna viitoare trebuie să îi micșorez onorariul învățătoarei“, am gândit eu.

Scenă de la Atelierul de Scris…