La înmormântare

  Andrei, cel mai bun prieten al meu, vorbea foarte sigur pe el. Adevărul e că nu mai fusesem de mult timp la o înmormântare. Acum am fost obligat să vin, pentru simplul motiv că era înmormântarea mea. Eram îmbrăcat cu costumul ăl bun şi purtam niște pantofi de lac ultima modă în Ferentari. Stăteam destul de comod în sicriul de ocazie, mult prea mare pentru mine. Capacul întredeschis îmi oferea o viziune destul de limitată asupra evenimentelor din camera alăturată.

 Andrei stătea lângă sicriu ca un cerber, în costum anti – Covid, cu mască şi vizieră.

– Cu popa ai vorbit, știe ce să facă? l-am întrebat eu încet.

– Da, mă, “i-am uns” pe toți, stai liniștit. Ai grijă, când îi scot eu pe oameni din camera de priveghi, tu cobori și ieși pe ușa din spate, de după paravan. Dă direct in stradă, e perfect. Până la urmă, tu nici nu ar fi trebuit sa fii în sicriul ăsta. Și așa am riscat destul, mi-a răspuns Andrei.

– Da, mă, știu, am zis eu prin deschizătura coșciugului. Dar am vrut şi eu să văd cum e la înmormântarea mea. Nu am prea des ocazia asta. Ia uită-te, o vezi pe nevastă-mea, plânge? Sper să nu vrea să vină încoace, am continuat eu, pătruns de un fior rece.

   Era cald în sicriu și transpiram și mă gândeam că morții nu prea transpiră. Mă gândeam, pentru a nu știu câta oaraă, dacă planul meu de evadare din viața conjugală chiar are sorți de izbândă.

 – Nu, mă, nu are cum să vină. Le-am dat câte două sutare lui Robert şi Costy, tovarășii mei. Stau chiar aici, la ușă. Sunt îmbrăcați și ei în cosmonauți, cu mască, vizieră, costume de-alea trendy, asudă la greu. Misiunea lor e clară: să nu intre nimeni aici, m-a asigurat Andrei.

– A, super, știam eu de ce te rog pe tine să aranjezi toată treaba. Dar nu mi-ai zis de Hortensia, ce face? Plânge, pare marcată de evenimentul nedorit? am întrebat  eu, gata să mă ridic, să văd ce se întâmplă în camera vecină.

 – În camera de alături lumea a venit buluc, chiar ca la înmormantare. Toți știu că va urma şi o pomană, iar în ultima vreme nu s-a prea dat drumu’ la pomeni. Numai tu ai vrut să ți se facă asta în vreme de Covid, și ți-am aranjat și asta, cu văru” Gelu de la primărie, și-a continuat Andrei tirada.

– Da, mă, lasă, să mănânce și gura lor, să mă pomenească. O dată moare omul. Dar de nevastă-mea tot nu mi-ai zis, o vezi pe acolo, plânge, suspină, se jelește?  îl tot pisam la cap pe Andrei.

– Bă, Victore, sincer, e cu un tip înalt, foarte brunet, cu o cămaşă neagră şi cu părul lins, dat pe spate. Nu îl cunosc. Vorbesc, par preocupați. Și par foarte apropiați, din câte văd, mi-a răspuns Andrei.

 Vestea asta m-a făcut să mă ridic brusc şi m-am lovit cu capul de capac, care s-a deschis larg. Andrei, pe fază, l-a închis repede la loc lovindu-mă încă o dată în frunte.

– Bă, ești prost? Ce dracu faci, Doamne, iartă-mă? Ai uitat ca ești mort? a șoptit printre dinți Andrei.

– Bă, ce faci tu? Chiar vrei sa mă omori? i-am zis eu. Băga-mi-aș, știi că sunt claustrofob, deschide mai mult capacul ăla, că mă sufoc aici.

 Andrei a întredeschis iar, încet, capacul sicriului. Eu mi-am continuat împleticit discursul, eram încă mai mult viu decât mort:

– Mă, eram curios și eu curios să văd cu cine e nevastă-mea. Nu că mi-ar păsa prea mult, că de-aia am și vrut să fac pe mortul, sa scap o dată de ea. N-aveam cum să mă eliberez altfel din închisoarea asta a căsătoriei, pentru că i-am promis mamei că nu divorțez. Dar nici nu credeam să vină asta cu gagicul, chiar la înmormântarea mea. Cred că despre asigurare vorbeau. Nu știe că am răscumpărat-o acum trei săptămâni, am spus eu cu un zâmbet ce se voia a fi malefic.

-Stai mă, calm, fă pe mortul acolo. Nu știu cine e ăla, poate e un simplu coleg de serviciu, poate e o rudă săracă de la țară, m-a liniștit Andrei. Hopaaaaa, se opri el dintr-o dată din monolog.

 Îl vedeam cu coada ochiului pe Andrei că se bâțâie pe picioare, parca îl trecea amarnic pipi. Părea foarte neliniștit.

– Ce s-a întâmplat? l-am întrebat repede, nevăzând ce se întâmplă.

– Bă, frate, știi cine e aici? Știi cine, frățică? se agită Andrei.

– Cine, mă? m-am zvârcolit și eu, gata să sar din coșciug.

– E Cecilia, bunăciunea aia cu care ai fost tu în liceu. Frateee, au trecut 17 ani și nu te-a uitat, a venit să te vadă mort. Mamă, şi ce șut areee şi ce pălărie cu voaletă, de doamnă. Woww, e piesă, nene, mi-a zis Andrei tot jucând tontoroiul lângă sicriu.

– Cecilia? Nu pot să cred. Pffff, știi ce foc de artificii a fost între noi? Mamăăă, și ce țâțe tari avea! A trebuit să plece cu ai ei în Canada după liceu, tac-su era ambasador sau ceva de genul ăsta. Vaai, ce ne-am mai iubit. Nu pot să creeed, să vină ea la moartea mea, ce gest frumos, m-am minunat eu.

– Bă, și fii atent că plânge, m-a făcut atent Andrei. Plânge, frate. Ea şi maică-ta ce mai plâng. Bine, maică-ta nu se pune, ea știe care-i vrăjeala cu “moartea” asta. Da, Cecilia plânge pe bune, incredibil. Cred că te-a iubit cu adevărat.

– Auzi, mă Andrei, morții au erecție? Că mi-am adus aminte dintr-o dată ce mișto era și … Știi ce, trebuie să o văd neapărat. Du-te, te rog, și zi-i să vină aici, i-am zis eu hotărât lui Andrei.

 Andrei m-a aprobat mai repede decât mă așteptam:

– Da, mă, ai dreptate, trebuie să fac o diversiune, dar merită, chiar merită. Vorbesc cu băieții mei și rezolvăm cumva.

 L-am văzut cum merge către băieți și le vorbește câteva secunde. Apoi, a mers la perdeaua de canafas de la fereastra din stânga, a smuls-o cu grijă şi i-a dat foc cu  bricheta.

– Alarmă, alarmă de incendiu, au început sa strige Robert și Costy. Ieșiți afară, în curte, în ordine, în ordine vă rog, au început ei să strige, așa cum văzuseră în filmele americane.

 Am auzit cum femeile au început să țipe și toți s-au bulucit să iasă, care mai de care. Perdeaua ardea fumegând, scoțând un fum credibil. Au trecut câteva secunde în care am respirat un pic de fum, dar era doar un fum ușor de diversiune. Robert și Costy stinseseră repede perdeaua arzândă.

 M-am ridicat un pic, atât cât mă lăsa capacul sicriului şi l-am văzut pe Andrei apropiindu-se însoțit de o doamnă îmbrăcată în mare doliu. A închis ușa camerei în care eram.Peste câteva secunde, Andrei a ajuns împreună cu Cecilia lângă sicriu şi a deschis larg capacul.

-Hei, bună, Cecilia, i-am zis eu zâmbind vesel.

 Cecilia a căzut ca secerată. Andrei uitase să îi spună ce era mai important…

Scenă de la un atelier  al Școlii de Scris a lui Daniel Zărnescu cu tema: “La  0 înmormântare reîntâlnești o fostă iubită.”