Urmărirea

– Nu te uita în urmă. E un bărbat care ne urmărește, am șoptit eu, strângând-o de mână.

– Nick, mi-e frică! În ce ne-am băgat? a bâiguit Jane, cu apa șiroind de pe borurile pălăriei bărbătești pe care o purta.

Am strâns cu putere mânerul genții încăpătoare de piele în care aveam o mică avere. Mersese mult prea ușor la bancă, exact așa cum ne fusese planul. Vărul lui Jane, paznicul băncii, ne făcuse rost de cheile de la biroul directorului, unde acesta își ținea economiile generoase departe de ochii și gura nevestei. Jane ținuse să meargă și ea, o incita grozav aventura. Ne îmbrăcaserăm amândoi bărbătește, pentru a fi mai greu de reperat în nebuneasca căutare ce va fi urmat.

– Stai liniștită, o rezolv eu, am încercat eu să o liniștesc, iar vocea-mi era sigură ca o investiție în cryptomonede.

Străzile New-York-ului, slab luminate în miez de noapte, erau mitraliate acum de o ploaie diluviană. Eram ud până sub piele, iar în plus,  pe spinarea-mi costelivă îmi șiroia acum și o transpirație rece de frică. Aveam o mare responsabilitate față de Jane. Era iubita mea, într-adevăr, dar miza de acum era mult mai mare: viața noastră. Am strâns-o de mână și am grăbit pasul. Cunoșteam cartierul ca pe propriul buzunar.

Aproape de intersecția dintre 5th și 17 th Avenue era un bar “ Two hookers”  pe care-l frecventam des. Poate prea des. Și nu numai barul, ci și încăperile de la etaj, unde încercam să îmi tratez, cum știam eu mai bine, dependența de sex, care îmi împovăra fiecare zi a vieții. Ușa din spatele barului era cea pe care mă insinuam de cele mai multe ori, în diminețile mohorâte în care mă târam până la birou.

Acum, ne-am năpustit amândoi înăuntru, forțând ușile batante ce se deschideau de regulă foarte lent. Mike, barmanul , mi-a zâmbit, dar mi-am pus degetul la gură ca să îi opresc orice eventuală efuziune sentimentală. Știu, mă iubea, mereu îi lăsam bacșișuri dolofane, dar nu era timp de discuții acum. Am ocolit barul de un bej îndoielnic și am fugit către ușa din spate. O străfulgerare de secundă am zărit în vitrina barului o pălărie care năvălea pe ușă în urma noastră. Am tras în fugă o masă în coridorul îngust ce ducea în spate și fugii mai departe. Am ieșit năvalnic pe ușa din spate iar Jane gâfâia din ce în ce mai tare.

– Haide, mai e un pic, șam șoptit eu și am tras-o pe Jane după mine aproape cu brutalitate

Alergam în zig-zag pe marginile străzii acum, printre mașinile parcate alandala. Mașina mea era parcată la vreo 500 de metri mai încolo, iar țelul central al vieții mele  era acum să ajungem până acolo.

– Fugi, hai, încă puțin, am încercat să o îmbărbătez pe Jane, care respira din ce în ce mai greu.

Goneam amândoi cât puteam, cocoșați printre mașini , dar tipul cu pălărie se apropia tot mai mult. Un pocnet de pistol se auzi deodată. Și apoi o voce de stentor:

– Stai, stai că trag! Rămâneți pe loc și ieșiți la lumină cu mâinile la ceafă!

Tipul trăsese deja în aer (oare chiar trăsese în aer?) înainte să someze, e clar că nu era loc de glumă. I-am făcut semn lui Jane să iasă către mijlocul străzii. Am lăsat  și eu  geanta plină lângă roata unei mașini și am ieșit cu mâinile sus. Lumina unei lanterne mi-a violat retina și cred că aceeași senzație a avut-o și Jane.

– Sunt sergentul Carter, am auzit vocea huidumei cu pălărie. Pfff, cine dracu sunteți voi? Și de ce fugiți așa, că mi-ați scos sufletul. Au evadat doi criminali de la Sing – Sing și credeam că voi sunteți și că am dat lovitura.  Și tu de ce te îmbraci ca un bărbat?  s-a răstit el la Jane.

A dat apoi a lehamite din mâini, s-a întoarse pe călcâie înjurând amarnic printre dinți și ne-a lăsat pe amândoi cu mâinile ridicate în mijlocul străzii.

Atelier Școala de Scris… Tema este ca scena să înceapă cu replica: “Nu te uita în urmă. E un bărbat care ne urmărește”. E al doilea atelier la care am participat.