Eu sunt Johnny. Adică așa cred. Mai scrie și W…a…l…k…e…r pe mine și e desenată și o sticlă cu un lichid de o culoare greu de definit. Dar prefer să mi se spună Johnny.
Acum atârn pe o lustră cu patru brațe stil rococo. Acolo m-a aruncat Nora, femeia aia brunetă, cu trăsături meridionale și ochi de tăciune, pe care o văd acum în pat. Are țâțe antigravitaționale și dinți mult prea albi pentru a fi adevărați. În pat e și proprietarul meu, Victor, antrenorul de tenis.
– Ahhh, de mult voiam să îți și ating picioarele astea, care zburdă atât de bine pe teren, îl aud pe Victor, cu o voce răgușită.
– Ohhh, da, și eu voiam să văd dacă dai bine doar cu forehandul și reverul, am auzit-o și pe Nora, cu o voce joasă.
Cei 5% elastan din conținutul meu se înroșesc și mai mult decât e natural. Ceilalți 95% bumbac sunt deja obișnuiți cu expresii de genul ăsta.
“ Ce se-aruncă Victor la faze de-astea!”, gândesc. “Când îl trimite nevastă-sa, Gilda, la piață, nu e așa de zglobiu, de-abia își găsește cuvintele ca să se scuze că nu poate să se ducă și să stea la vrăjeală pe telefon. Poate reușesc să aflu azi cum face Victor să aducă la orizontală atâtea femei. Ce le face de îi cad toate la pat ca muștele bete?”
Îl însoțesc des pe Victor, ca un prieten bun. Și la cumpărături, și când se duce la serviciu și când îl duce pe Andrei la școală.
Victor e antrenor de tenis, am zis, și clienții lui sunt mai ales femei, nu știu din ce cauză. Cât timp e la antrenamente, eu stau agățat în cui, în vestiar. Apoi, când vine grăbit și se schimbă fără a face duș, e clar că vor fi doi în mașină, cu vreuna dintre tipele pe care le învață loviturile de bază din tenis. “Ufff, nu trebuie să o ratez pe asta, mă grăbesc, fac duș la hotel” l-am auzit azi spunându-i colegului său Titi, care-l privea ca pe un zeu. Iar acum îi dau dreptate, chiar nu trebuia să o rateze pe Nora.
De pe lustră văd foarte bine totul acum. Nu am avut până acum privilegiul să asist la un asemenea spectacol. De obicei sunt aruncat pe spătarul unui scaun sau chiar pe podea și doar aud gemete înfundate, chiar țipete stridente uneori.
– Ai 69 în gând sau doar în talie? îl aud pe Victor spunând.
Nu știu ce înseamnă asta, dar Nora pare că știe. Are loc o oarecare vânzoleală pe cearșaful de un alb îndoielnic. Văd fesele ferme ale Norei întoarse spre mine și capul ei cu păr brunet, tuns scurt cum se mișcă ritmic la capătul dinspre perete al patului.
Parcă se ițește și părul creț al lui Victor de sub fundul Norei, dar oricât mă întind nu îmi dau seama ce face acolo. Un duet de gemete în cor întregește acest tablou destul de neclar pentru mine.
Am vrut mereu să văd cum reușește Victor să le facă pe femeile pe care le aduce în hotelul ăsta ieftin să scoată asemenea sunete și să strige: “ Ah, ce bine îmi faci!” “ Ahhh, acolo, da, nu te opri!” sau “ Ohhh, daaaa, o să termin acum!”.
Nu știu ce termină femeile astea iubitoare de tenis, dar pare că le place la fel de mult ceea ce le dă Victor ca bonus, pe lângă tenis.
Îmi apare și acum în față fundul păros al lui Victor, dar pare că nu asta e secretul succesului lui. De câteva ori am auzit cereri vocale foarte hotărâte, cum ar fi “Dă-mi-o!” sau “Bagă-mi-o!”. Am devenit foarte curios să aflu ce le dă și le bagă Victor așa de bun încât femeile par a fi cuprinse de nebunie și se zbat ca niște găini decapitate.
“Poate că azi voi afla care este secretul!” mă întind eu pe brațul lustrei atât cât mă ține elastanul.
Văd din nou fundul bine lucrat al lui Victor cum se lovește cu o mișcare tot mai iute, du-te- vino, de cel al Norei. Văd unghiile roșii, false ale Norei cum zgârie, parcă necontrolat, speteaza lăcuită de lemn scorojit a patului.
Un pat care scoate vaiete din ce în ce mai tari și se mișcă și el aprig, înainte și înapoi, din toate îmbinările. Zgomotele care se aud acum sunt o simfonie ad-hoc de scârțâituri, gemete, scâncete și ușoare țipete de surpriză sau plăcere, nu îmi dau seama cu exactitate. E mult mai original decât ce am auzit la Mozart.
“Da, da, mai ascult și Mozart când lâncezesc în coșul de rufe, e preferatul Gildei.”
Victor e ca un călăreț vajnic din prerie care nu dă pinteni mustangului său, ci dă palme tot mai dese pe fundul Norei. Iar Nora nu pare a fi deranjată, ci dimpotrivă. “ Dă-mi, nu te opri, vino mai adânc!” o aud aproape strigând.
Mișcările de cowboy ale lui Victor se întețesc, capătă o frecvență de ciocan pneumatic. “Eu termin!” strigă el. “Daaaa, dar nu în mine te rog. Haide, încă un pic, Termin și eu “ strigă și ea.
Apoi văd că Victor se retrage un pic și își cutremură umerii cuprins parcă de frisoane. Strigă amândoi, la unison un “Ahhh!” ce se aude, cred, până la recepția hotelului vecin. Apoi se prăvălesc amândoi pe patul ce pare prea mic pentru un eveniment atât de mare.
“Terminați amândoi, dar ce naiba terminați acolo?” Eu nu pot striga, doar sunt bumbăcit de curiozitate.
Victor e pe spate acum, cu fața în sus, respirând cu greutate. Nora e și ea pe spate, gâfâind ca după un semimarataon și încă tresărind din tot corpul, ca electrocutată. Mă întind din nou cât pot să văd ce are Victor la mijloc și bagă atât de des până termină toți din zonă.
De-abia văd o formă de carne, să zic cilindrică, ce nu are deloc dimensiuni glorioase. Ba dimpotrivă. Acum forma zace ca un animal mic și adormit pe abdomenul bine conturat al lui Victor.
Parcă văd și niște lichid alb, ce îmi aduce aminte de înghețata cu frișcă pe care Andrei, fiul lui Victor a pus-o pe mine odată, sper că din greșeală.
“Aia să fie sursa țipetelor care au zguduit tavanul ăsta șubred și lustra pe care mă aflu? Sunt dezamăgit, mă așteptam la cine știe ce mașinărie magică, dacă toți urlă așa de extaz în preajma ei!”
Eu nu am obiect din ăla cilindric, dar o să încerc replicile lui Victor, poate reușesc să “mă lipesc” de vreunul dintre tricourile feminine din casă.
Cum era aia? “Ai 69 în gând sau doar în talie?” Hai că o să încerc și eu șmecheria asta cu tricoul roz al Gildei, ăla cu “Women above all”, atunci când ne întâlnim în mașina de spălat. Sau mai bine pe uscătorul de rufe, că suntem mai liniștiți acolo.
Poate se leagă ceva…
Adina
Foarte fain! Creativa alegerea de a povesti din perspectiva tricoului. Cam curios, dar e de inteles. Am ras, mi-a plăcut mult 🙂 Felicitări!
Nic Popescu
Mulțumesc, Adina, ești de gașcă! 🙂